Mai aşteaptă... Sau, nu... plec! Mai aşteaptă! Am strigat cu inima strânsă de durere când m-a chemat. Aş fi vrut să mai arunc doar o privire în urmă. Câte lăsam... dorinţe şi visuri, amintiri şi lacrimi de bucurie. Dar câte doruri mă chemau să păşesc înainte, mă aştepta răsplata pentru alergarea mea puţin mai încolo, iar eu stăteam pe loc şi, cu un ochi, priveam înapoi, iar cu celalalt, înspre linia de sosire. Am rămas înfiorată când mi-am adus aminte de cuvintele Bibliei, care spun: „Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor, cu putere şi slavă mare. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie. (...) Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.” Şi, brusc, m-am trezit! Dezastru după dezastru, cutremure, războaie, catastrofe naturale şi lumea - în culmea degradării! Să bată ceasul, oare, miezul nopţii? E, oare, ultima strigare înainte de sfârşit? Şi m-am oprit cu un suspin de teamă şi confuzie. Dar... dar eu? Eu vreau, oare, să plec de pe pământ? Câte lupte în viaţa asta, câte dureri şi lacrimi, câte dezamăgiri! Acolo, sus, nu va mai fi nici teamă, nici groază, nici lacrimi, ci pace şi fericire... Şi totuşi, aş mai vrea, parcă, să mai stau o clipă cu cei dragi, să mai zăresc răsăritul, să mai iubesc, să mai plâng şi să adorm cu gândul că mâine va fi o zi nouă! Aş vrea să mă mai ridic iar după un eşec, să mai iert încă o dată, să văd lumea şi să mă pierd în imensitatea frumuseţii ei. Dar, parcă ceva nu-mi dă pace şi atunci înţeleg că, de fapt, viaţa trece şi, într-o zi, va trebui să plec, indiferent de cât aş mai vrea să stau aici. Voi pleca şi eu, vei pleca şi tu – vom pleca toţi! Sunt conştientă că nu contează când pleci de pe pământ, ci cum pleci de aici. Oricât de mult iubesc viaţa asta, îmi voi întinde mâna şi voi apuca veşnicia lăsând totul în urma mea... Pentru că singurul lucru care dăinuie în mine este speranţa că într-o zi mă voi întâlni cu El! Îmi ridic privirea către ceruri, căci se aude strigarea Celui ce vine! Îi voi răspunde, căci eu sunt gata să plec acasă!
