Ce mulţi sunt cei ce spun că merg cu Tine,
Dar dacă Te-ar vedea, nu Ţi-ar cunoaşte pasul.
Câţi strigă: „E-al meu, acum, şi-n viaţa care vine”,
Şi totuşi, nu Ţi-au auzit vreodată, vorba, glasul.
Ce demoni albi în jurul Tău, ce legiune
De aspri farisei pioşi, flămânzi de nemurire!
În al Tău nume preamăresc a lor înţelepciune -
Vicleni, ei Te-osândesc la moarte, din iubire.
Lăcuste şi miere sălbatică Ţi-e sufletul -
Din Tine vor mânca şi Te vor bea la Cină.
Tu poţi, de vor, a le preface-n cântec cugetul -
Dar e-n zadar... Ei au ales să fie veşnic, tină.
