Bruxelles Mission

„Salvează inima unui copil” –
„Save a Child`s Heart” (SACH), Israel

Pentru că în Israel există o organizaţie internaţională atât de importantă pentru salvarea copiilor cu suferinţe cardiace - ce vin din toată lumea - am dorit să stau de vorbă cu cineva din cadrul echipei medicale israeliene a Fundaţiei ”Save a Child`s Heart” pentru mai multe informaţii. În acest sens l-am contactat pe domnul Prof. Dr. Tiberiu Ezri, Şeful Departamentului de Anestezie de la spitalul Wolfson, Holon, afiliat cu Universitatea Tel Aviv.

- Stimate domnule Prof. Dr. Tiberiu Ezri, vă rog să ne vorbiţi despre această organizaţie, ”Salvează inima unui copil”, despre începuturi, când şi cum s-a ajuns la fondarea acesteia?

Fundaţia „Save a Child’s Heart” (SACH) care tradus în româneşte înseamnă "Salvează inima unui copil", se datorează viziunii medicului israelian de origine americană Ami Cohen care, în 1995, a creat fundaţia şi a transformat-o într-unul dintre cei mai importanţi contribuitori la însănătoşirea unor copii suferind de afecţiuni cardiace grave din ţările în curs de dezvoltare.

- Ce implică misiunea acestui proiect umanitar israelian internaţional?

Misiunea Fundaţiei SACH este de a îmbunătăţi calitatea serviciilor cardiace medicale pentru copii, indiferent de naţionalitate, religie, culoare sau posibilităţi financiare. De asemenea, fundaţia ajută la înfiinţarea şi dezvoltarea unor centre pentru chirurgie cardiacă în diverse ţări.

- Care este deviza echipei medicale?

"A salva inima (viata) unui copil este ca şi cum ai salva o întreagă lume".

- Dacă un copil cardiac, de oriunde din lume - inclusiv din România, are nevoie de intervenţie medicală, cum se procedează şi care ar fi costurile?

Într-o ţinută grafică excelentă, datorată Editurii Karuna, cu coperta elegantă şi atrăgătoare, VREMEA SINTAGMELOR, cartea semnată de Menuţ Maximinian este un compediu  de jurnalism cultural de cea mai bună calitate, care adună în pagini o seamnă de  întâmpinări de carte, cronici literare succinte, pe care autorul le-a scris şi le-a publicat de-a lungul unui deceniu de gazetărie.

Ziarul „Răsunetul” din Bistriţa, a fost, este şi va fi (şi) o şcoală de literatură, un atelier literar clar, în care, în ultimul deceniu, la pagina de cultură au avut loc adevărate mutaţii, schimburi culturale eficiente şi interesante.
 
Tot mai mulţi scriitori şi-au dorit, şi au putut să-şi vadă semnătura în paginile ziarului, sau să beneficieze de prezentarea literară a cărţii pe care au publicat-o. Menuţ Maximinian a reuşit în timp scurt să-şi facă din nume renume şi să câştige încrederea şi chiar prietenia multor intelectuali cu chemare spre literatură, spre cultură în general. În acelaşi timp s-a afirmat, şi şi-a devenit unul dintre cei mai  cunoscuţi  scriitori din judeţ iar pe plan naţional  a reuşit performanţa de-a publica sub semnătură personală, sau de a beneficia de cronici literare interesante în reviste literare de prestigiu.

Deşi autorul Vremii sintagmelor nu şi-a propus niciodată să dea cu barda în Dumnezeu, sau să despice firul în patru, cronicile sale au fost primite cu seriozitate, cu emoţia cuvenită dar mai ales,  cu respect şi încredere din partea publicului dar şi a autorului. El s-a impus prin sinceritate, talent şi putere de muncă.

Ca şi pe raftul unei bilioteci adevărate, cărţile la care face referinţă Menuţ Maximinian în ultima sa apariţie editorială, sunt lucrări aşezate în ordine strict alfabetică. Nu are favoriţi, nu face concesii dar nici, la polul opus, nu incriminează. Este un critic echidistant şi îi lasă cititorului posibilitatea să aleaga pagina care îl interesează, aflând detalii despre cărţi şi autori celebri, sau despre alţii în devenire. Scrie cu acelaşi profesionalism despre maeştri dar şi despre condeiele care au scâteiat pe cerul liric, ca o stea căzătoare, o singură dată.

Furtuna se dezlănţui năprasnic. Valurile mării loveau cu putere într-o corabie gata, gata, să se destrame! Era un cer întunecos, totul, în jur, pustiu. Pasagerii corabiei fură cuprinşi de disperare. Nu mai exista nicio speranţă, iar deznădejdea şi teama se înfiripaseră în inimile celor ce se luptau să supravieţuiască! Dar, deodată, în groaza ce-i cuprinse pe toţi, se auzi o voce suavă cântând „Măreţul har m-a mântuit / Pe mine din păcat / Pierdut eram, dar m-a găsit / De moarte m-a scăpat”... Şi toate privirile se îndreptară către cel ce cânta. Era un bărbat cu chipul istovit, murdar, n-avea nimic plăcut, la prima vedere, însă văzându-l cu faţa îndreptată în sus, stând în picioare, când toţi se clătinau, îţi dădeai seama că omul acela nu se asemăna cu nimic pe lume! Vocea lui se înălţa către cer din ce în ce mai tare, cu mai multă râvnă... de parcă nimic nu l-ar fi putut împiedica să cânte! Şi ochii lui străluceau de lacrimi, de nădejde şi de bucurie. În mijlocul disperării, în furtuna ce ameninţa vieţile pasagerilor, cântarea aceea părea o chemare divină. Acolo, în barca lovită de furtuna vieţii, am ascultat şi eu cântarea. Nimic, niciodată, nu mi-a zguduit sufletul mai puternic, nici măcar furtuna! Nimic nu m-a ridicat, aşa cum a făcut-o melodia aceasta!

Aţi ascultat şi voi, poate, „Amazing grace”! Pentru mulţi, reprezintă cântarea cântărilor, un cântec care a adus multora ceea ce căutau cu disperare în lumea asta... Pace în zbucium, încredere în deznădejde, alinare în durere... O cântare care nu se măsoară în cuvinte. O cântare a harului nemărginit al lui Dumnezeu... Special pentru noi, pasagerii unei bărci în mijlocul uraganului! În lipsa unei speranţe, versurile aduc în inimile noastre singurul lucru care va rămâne pe veci neclintit, şi anume iubirea Lui. Mi-am dat seama că Dumnezeu nu se vrea înţeles! El se vrea ascultat, simţit, pentru că numai aşa vom putea înţelege cu adevărat plinătatea harului Său nemărginit! Ascultând-o am gustat cea mai dulce picătură a speranţei. M-a învăţat să cred, mi-a alungat din inimă teama şi nesiguranţa... Un imn care mi-a adus credinţa salvării!
Pentru că Harul poate transforma, poate schimba vieţi şi poate oferi minuni celui ce-L primeşte! Aceasta e promisiunea nestrămutată a lui Dumnezeu! El va rămâne, pe veci, calea ce ne conduce acasă!