Bruxelles Mission

În data de 14 iulie 2010, Ken Cuccinelli s-a alăturat moţiunii depuse de opt state americane, prin care se susţine legea imigraţiei, în vigoare în Arizona. În data de 2 august 2010, Procurorul General al statului Virginia, Ken Cuccinelli, a finalizat dezbaterea naţională asupra legii din Arizona a imigraţiei, declarând că legea se va aplica şi în statul Virginia. Această decizie extinde drepturile ofiţerilor de poliţie de a pune la îndoială statutul de imigrant al unei persoane şi de a opri în trafic pe oricine, pentru a-i verifica statutul.

Cuccinelli a subliniat că rasa sau etnia nu ar trebui să fie un factor care să influenţeze punerea în aplicare a legii imigraţiei în varianta Arizona, dar o anchetă ulterioară pe această temă este necesară. Aspectul rasial şi discriminatoriu al legii din Arizona i-a determinat pe o parte dintre cetăţenii Virginiei să fie rezervaţi sau să-şi menţină ferm poziţia de opozanţi ai legii.

„Cu toate acestea, în termenii emigraţiei, mi se pare puţin probabil că rasa şi originea etnică vor înceta vreodată să fie un factor în decizia poliţiştilor de a opri o persoană pe stradă şi a cere acesteia să demonstreze legalitatea şederii sale în SUA” - a declarat Cuccinelli, pentru postul de televiziune CBS News, în data de 6 august 2010.

În plan material sărăcia este o problemă de viață care trebuie analizată și pentru care trebuie căutate soluții. Ea poate atinge orice ființă de pe acest glob, atât pe cei cu venituri mici, cât și pe cei cu venituri mari. Precum o boală, sărăcia ne sperie, ne întristează în prima fază, apoi doare din ce în ce mai tare, după care ne poate duce la disperare, revoltă sau… tristă resemnare. În oricare situație s-ar ajunge, omul este nefericit și din această cauză el trebuie să nu stea „cu mâinile în sân”, ci să încerce să scape de sărăcie, pe căi cinstite. „Căci căutăm să lucrăm cinstit, nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor”(2 Corinteni 8:21). Problema este că singur nu poți ieși din sărăcie, decât ajutat de semeni și rău este când societatea îngrădește efortul tău de a scăpa de sărăcie. Oricât ar fi vremurile de vitrege, oamenii trebuie ajutați, protejaţi şi respectaţi.
   Sărăcia a existat, există și va exista, per ansamblu, cât va fi lumea. Ea este cea care accentuează sau slăbește inegalitatea dintre oameni; poate acoperi o parte din viața unui om sau viața sa întreagă. Poate din această cauză omul este dator, în viața care i se dăruiește, să lupte pentru înlăturarea ei. Astăzi, sărăcia este mai bine cunoscută, prezentă fiind pe glob în diferite țări, chiar în marile orașe de pe diverse continente. Este prezentă pe străzi, în case, alături de marile hoteluri și restaurante de lux, de băncile a căror clădiri sfidează o lume întreagă prin aspectul lor, dar și prin sumele colosale de bani pe care le găzduiesc. Dintotdeauna, de la nașterea statelor în istoria lumii, din vremuri ancestrale chiar, din vremea cetăților, a imperiilor antice, a suveranilor atotputernici și a conducătorilor păgâni sau creștini, ni se spune, bogăția a fost modalitatea de manifestare a puterii, stimulul pentru care oamenii s-au luptat de secole și poate a avut partea sa bună, progresul de multe ori depinzând de acest stimul. Unii susțin că aceasta a demonstrat fundamentul egoist și egocentric al naturii umane, întrecând uneori limita umanului.

Coautor al multor publicaţii ştiinţifice (peste 70), profesor la Universitatea din Arizona şi cercetător la Centrul de Cercetare Tehnologică din Chandler, Arizona, Frederic Zenhausern, face progrese remarcabile în ştiinţa investigaţiilor din domeniul criminalistic (crime-scene investigation). Munca sa pentru îmbunătăţirea medicinei şi siguranţei naţionale îl recomandă ca pe un nume de referinţă în ştiinţă.

Cu un Masterat în Administrarea afacerilor - Finanţe (MBA) de la Universitatea de Stat din New Jersey şi un Doctorat în Fizică Aplicată, obţinut la Universitatea din Geneva, Elveţia, dr. Frederic Zenhausern şi-a început activitatea ca director fondator al Centrului pentru Nanobioştiinţă Aplicată la Universitatea de Stat din Arizona, Institutul pentru Biodesign.

„Ne apropiem de migrarea CSI (crime-scene investigation), din laborator, la locul crimei”

Datorită cercetărilor lui Frederic Zenhausern, în viitorul apropiat ADN-ul va putea fi identificat cu ajutorul unor instrumente de dimensiune mică, astfel încât autorităţile nu vor mai fi nevoite să aştepte mostre din laborator.

Prin urmare, testul ADN va putea fi făcut în maşina poliţiei sau la graniţă, de către oficiali ai serviciului de emigrări. Aceştia vor putea identifica, astfel, mai uşor teroriştii sau infractorii.

„Ne apropiem de migrarea CSI (crime-scene investigation) din laborator la locul crimei” – a declarat Zenhausern, care îndeplineşte în continuare, funcţia de director al Centrului de Nanobioştiinţă Aplicată şi Medicină la UA’s College of Medicine din Phoenix, Arizona.

Noua metodă de testare va fi mult mai rapidă decât cea tradiţională

După ce a încheiat un contract cu FBI-ul, echipa lui Frederic Zenhaustern a elaborat instrumentele de ADN în colaborare cu o companie europeană.

A înflorit un măr în noi,
Un măr din cei cu mere coapte,
Întins-am braţele-amândoi
Prin crângul pomului vâlvoi
De-atâtea flori şi-atâtea şoapte.

Ne cântă primăvara-n zbor
Pe aripi de privighetoare
La măru-mpodobit cu floare
Şi cu parfum îmbietor,
În sfântă zi de sărbătoare.

Răvaşe încolţesc pe-un ram,
Le ancorez de ploi şi vânt,
Spre poala cerului zburând,
Să-ţi bată dimineaţa-n geam,
Trezindu-te la mine-n gând.

Aştern petalele de măr,
Din mărul cel cu mere coapte,
Pe masa veche din ungher,
Iar tu îmi prinzi tăcut în păr
Răvaşe încolţite-n noapte.

Jean 1.1-1.3, 1.10:
1.1
Au commencement était la Parole, et la Parole était avec Dieu, et la Parole était Dieu.
1.2
Elle était au commencement avec Dieu.
1.3
Toutes choses ont été faites par elle, et rien de ce qui a été fait n'a été fait sans elle.
1.10
Elle était dans le monde, et le monde a été fait par elle, et le monde ne l'a point connue.

Qui est Phoenix Mission Magazine? On dit que tu étais ce que tu pensais. En lisant les paroles enfilées dans un journal, nous accumulons de l’information. Elle  s'imprime dans notre ésprit et développe notre vocabulaire et la culture générale. Cet élément d'information d'arrière-plan nous mûrit la pensée et nous développe l’imagination. Après une lecture, nous commençons à avoir une vision et des opinions personnelles que nous exprimons sous propres formes. Les journalistes sont des visionnaires qui augmentent  le bagage de sagesse de l’humanité chaque jour, en utilisant des mots qui sont mis sur des feuilles immaculées de papier. Traduits en mots, les expériences de vie, les pensées, les sentiments et les opinions se transforment en livres, journaux ou magazines.

Ainsi est né le magazine Phoenix Mission Magazine (www.phoenixmission.org), un magazine en ligne édité à Phoenix, Arizona,  par une poignée de personnes qui maîtrisent le pouvoir des mots et ils ont mis un morceau de leur âme dans chaque phrase. La revue Phoenix Mission Magazine est une publication indépendante. Elle n'est affiliée à aucun parti politique ni à aucune religion ou doctrine. Les éditeurs du magazine et nos collaborateurs sont bénévoles et ils ont des professions, des différentes opinions et leurs expériences de la vie.

La mission, la vision et les objectifs de la revue:

Le magazine a été fondé par un journaliste romain qui est dans les Etats-Unis de 12 ans. Dans un monde où l'Internet prend la place des documents imprimés, investir dans un magazine en ligne n’est pas une excellente idée, mais elle est l'une des rares méthodes qui ait et qui donne une chance au accès immédiat pour “le monde des mots" dans leur langue maternelle. En raison de cette vision est né le magazine Mission Phoenix Magazine et sa mission est la préservation de la langue roumaine dans les communautés roumaines à l'étranger, informer l'opinion publique sur les événements de la diaspora et des communautés roumaines en Roumanie.

În timp ce mii de firme au dat faliment şi sute de mii de angajaţi au ajuns şomeri, la Suplacu de Barcău s-a produs aproape un miracol. Puţină lume mai spera ca rafinăria de aici să fie repusă în funcţiune după ce aproape şase ani a avut lacătul pe poartă. Şi totuşi, un grup de investitori italieni şi români au pariat pe afacere şi, la capătul a doi ani de investiţii şi tehnologizări, au reuşit să pornească producţia de bitum. Ieri, rafinăria a fost inaugurată oficial.

În curtea fostei Rafinării Petrolsub, rebotezată acum „Crişana”, Teodor Cladovan alerga în toate părţile, organizând primirea invitaţilor, de parcă întinerise cu douăzeci de ani. Fostul director al Petrolsub, a cărui existenţă se contopeşte cu cea a rafinăriei din Suplac, a fost angajat de noii investitori să pornească din nou fabrica. Toată suflarea rafinăriei, de la investitori, directori şi muncitori s-au adunat apoi în faţa imenselor retorte de oţel unde un sobor de preoţi în frunte cu episcopul greco-catolic Virgil Bercea şi protopopul ortodox al Marghitei a săvârşit slujba de sfinţire a rafinăriei. „Dacă noi purtăm crucea şi Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră?! Aceia care merg în calea crucii nu au cum să nu izbândească” a spus episcopul, care le-a urat angajaţilor de aici mult succes. Un moment primit cu aplauze de întreaga asistenţă a fost pornirea sirenei cu abur care anunţa fiecare intrare şi ieşire din schimb. Gazdele i-au poftit apoi pe invitaţi la un tur al rafinăriei.
„Întreaga rafinărie a fost modernizată. Schimbarea a fost radicală, fiind investite numai în modernizare 5 milioane de euro. S-au ecologizat toate perimetrele, s-au igienizat depozitele de materii prime şi produse finite, s-au eliminat toate scurgerile de pe toate platforme – o adevărată muncă de Sisisf ce a necesita verificarea fiecărui centimetru de ţeavă. A fost modernizată staţia de tratare a apei, sistemul de control şi monitorizare a instalaţiilor de rafinare, a fost implementat un sistem de management al calităţii şi multe altele. În acest moment pot să spun că suntem singura rafinărie din ţară care îndeplineşte toate normele de mediu europene”, a spus directorul general Teodor Cladovan.

Termenul de anxietate se referă la o stare de frică care nu este determinată de o situaţie externă specifică şi nu se asociază cu comportamente de evitare conştientă şi extensivă, aşa cum se întâmplă, de exemplu, în fobie. Din cauza că multe stări anxioase dau pacientului o stare de frică în absenţa oricărui pericol evident, stările anxioase au fost adesea descrise ca un exemplu de “anxietate liber plutitoare” sau ca o frică ”cu cauze necunoscute”.
Astfel un prim pas recomandat de specialişti unei persoane  anxioase este de a-şi identifica, evalua si modifica acele aprecieri nerealiste privind existenţa unui pericol şi comportamentul care menţine această percepţie.
Există mai multe maniere de manifestare a fenomenului anxios:
1.    Atacurile recurente de panică (anxietate acută) care apar brusc în cele mai diverse situaţii;
2.    Stări de anxietate generalizată în care predomină o stare de frică de mai mică intensitate, dar de durată mai mare şi care îşi au explicaţia în idei nerealiste sau cu motivare excesivă, care apar din interpretarea unor fenomene ale vieţii. Multe reacţii somatice (datorate reacţiilor vegetative) pot apărea în acest tip de anxietate (tensiune musculară, oboseală, tremurături, transpiraţii, uscarea gurii, ameţeli, diaree, greţuri, micţiuni frecvente, insomnie, iritabilitate). Gândurile care apar pe acest fond sunt variate, dar toate au ca tematică ideea că individul nu este capabil a ţine sub control această situaţie, motiv pentru care el anticipează nerealist situaţia şi evaluările din partea altora, combinând frica cu aspecte de suferinţă somatică difuză.
3.    O substanţială proporţie dintre persoanele ce acuză atacuri de panică suferă, de fapt, de ambele tipuri de anxietate (care din punctul de vedere al specialiştilor, necesită 2 feluri de terapie).
Prevalenţa acestor stări ar fi după statistică de 8% în cadrul pacienţilor dintr-un ambulatoriu, fobiile de 3%, atacurile de panică de 0,5-3%, obsesivo-compulsivii de 2%.

În cele zece săptămâni cât am stat în ţară în vara acestui an, nu pot spune că am făcut descoperiri în slujba vieţii care să răstoarne drumurile croite în ultimii 20 de ani. Desfăşurarea evenimentelor majore era previzibilă într-un anume fel şi totuşi, aşa cum s-au derulat sub ochii mei aspectele politice, ele au fost o adevărată rană vie.
Prima impresie pe care o ai în contact cu ţara, după o absenţă mai mare, este aceea a unui teritoriu răvăşit, a unei ţări în fierbere dar care nu dă în clocot, a unei ţări care încă nu-şi găseşte drumul spre locul care i se cuvine alături de ţările cu civilizaţie avansată, a unei ţări împotmolite, care nu se mai poate mişca.
Deşi dezvoltarea tehnicii şi hărnicia unor oameni de treabă ai ţării împing progresul şi-l fac vizibil în unele aspecte, acestea par neînsemnate, fiindcă sunt mult mai izbitoare neîmplinirile şi rănile sociale. Coborând din avion, te întâmpină un Bucureşti ce pare tot mai vizibil un conglomerat de clădiri diverse, „trântite” la întâmplare, fără niciun stil, fără nicio noimă, făcute după gustul şi interesul te miri cui. Primăria nu şi-a putut impune un punct de vedere şi a lăsat să dicteze haosul arhitectonic. Haitele de câini rămân ca o emblemă a oraşului, ba mai mult, ceea ce nu s-a pomenit până acum, sunt câini vagabonzi şi în sate, aduşi de orăşeni şi lăsaţi fără stăpâni. Dar toate neîmplinirile de tot felul, par nimicuri pe lângă răul cel mare perceput de întreaga populaţie ca venind de la îmbogăţiţii din avutul ţării în cel mai scurt timp posibil, cu uriaşe averi pe care în alte ţări oamenii le acumulează de-a lungul mai multor generaţii.

Autor: Nicholas Buda (Cluj: Casa Cărţii de Ştiinţă, 2009, 375 pagini)
       
Recenzia de faţă se referă mai mult la autor decât la frumoasa carte-jurnal „Între Hristos şi Buddha” pe care acesta a scris-o. Confratele nostru din Ţara Moţilor, Nicholas Buda alias Nicolae Buda, este un tânar „Eliade” în formare, aflat la început de afirmare. Născut in Munţii Apuseni şi educat la Cluj, autorul în jurnalul său ne prezintă o călatorie care îl poarta prin Europa Occidentală, prin Statele Unite şi în mod cu totul special, prin India: o călătorie unică în care autorul se caută pe sine însuşi...

Lui Nicholas Buda îi place de mic copil să citească - şi nu citeşte, ci practic „devorează” imens de multă literatură.  Îl preocupă cu precădere istoria, filozofia şi religia. Nu e de mirare că la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca se înscrie la Facultatea de Teologie şi se specializează în Istoria Religiilor.  Aici îşi face lucrarea de diplomă, comparând Creştinismul cu Buddhismul şi e marcat de asemănările dintre cele două mari religii. Deşi rămâne Creştin-Ortodox, tânărul autor este fascinat de personalitatea lui Siddharta Gautama Buddha şi de religia care acesta a dăruit-o omenirii. La primul prilej, compatriotul nostru stabilit în prezent la New York, pleacă să lucreze voluntar în India unde stabileşte contacte nemijlocite cu Hinduismul, Buddhismul şi realitatea contradictorie a lumii Hindo-Buddhiste.  Lucrează, citeşte, îşi face cunoştinţe şi prieteni, se interesează de lumea din jurul lui, călătoreşte, observă, face însemnări despre realitatea exterioară şi îşi notează simţămintele şi trăirile sale interioare. În cele din urmă scrie cartea „Între Hristos şi Buddha” -  un jurnal colorat, vibrant şi erudit!