Trecuta prin toate anotimpurile,
Batuta de toate vanturile…
Cercata in toate privintele;
Ramasa mereu iubitoare,
Curata si gingasa floare !
Te priveam mereu zambitoare,
Iti cadeam instinctiv la picioare;
Fiinta divina, adanc iertatoare
Iti datoram toate cuvintele,
Prin tine atinsu-ne-am tintele.
Nu-i alta fiinta ca tine pe lume,
Nu-i pedagog mai bun sa indrume ;
Nu-s rugaciuni mai fierbinti si duioase
Ca ale mamei deplin credincioase,
Nu sunt femei mai frumoase !
Cu tine incep invatamintele;
Pana si rostul ce au mormintele
Sa-l pricepem ti-ai dat toate silintele.
Astazi din cer ne zambesti, raza de soare,
O, mama, fiinta pe veci nepieritoare !!!
Zaharia Bonte – Sombreffe, Belgia 04 martie 2010
Toţi dorim, conştient sau nu, să avem confort. Sperăm adesea să fi depăşit situaţia societăţilor primitive în care oamenii munceau doar pentru hrană şi adăpost. Toţi credem că viaţa nu constă doar în lupta pentru supravieţuire. Trebuie să fie ceva mai mult. Şi adesea acest ceva “mai mult”, noi îl considerăm a fi confortul. ”Dacă aş avea asta, dacă aş avea cealaltă…” spunem adesea. Şi aşa, fie nu mai cunoaştem nicio limită şi ne dorim din ce în ce mai multe, pierzând bunul simţ al limitei de confort, fie ne facem de bună voie robi muncii pentru a achiziţiona acel ceva ce ne-ar putea garanta confortul, fie ne plafonăm atingând confortul însuşi. Confortul, prin urmare, nu este decât saltul spre moartea sufletului, o moarte ce nu ne lasă nici măcar conştiinţa că odată am fost vii.
Dacă ne uităm mai atent în societate, condiţia femeii, deşi , fără îndoială a făcut progrese, este încă departe de ceea ce ar trebui să fie. Sunt legi care apără drepturile femeii, atât în societatea noastră cât şi la nivel de mapamond, dar din păcate, acestea sunt prea des interpretate greşit. Şi asta tocmai pentru a le putea eluda.
